Pastama de berbec. Nici prea grasa nici prea slaba. Lasata sa lancezeasca cu condimente si foi de dafin. Odihnita si nestresata de greutatile vietii cotidiene. Cand toate conditiile astea sunt indeplinite, se ia pastrama si se pune pe gratar.

Vorbind de viata la bloc, pastrama se pune pe un gratar de fonta, cu partea cu grasime pe fonta incinsa.

Dupa ceva vreme de sfaraiala, cand grasimea incepe sa se lase pe marginea gratarului,

se intoarce bucata de pastrama sa se bronzeze de la fonta pe partea cu carnea condimentata. Daca bucata de pastrama e mai groasa, dupa 3-4 minute se ia la taiat, crestat subtiat in bucati mici si medii, astfel incat sa nu fie nici prea cruda, nici prea “facuta”.

Iti dai seama ca e gata cand nu mai e nici ros dar nici nu are crusta cu/de arsura.

Am luat o ceapa si am taiat-o inele mai groase. Am pus-o in locul bucatilor de pastrama care se odihnea in castron si am fasat 2 minute pe o parte si doua minute pe partea cealalta.

Intre timp, mamaliga fierbea in ceaun. Am pus peste ea, un cub de unt si o mana de cascaval ras. Da … in mamaliga.

Si pentru ca era seara, si pastrama nu e cea mai usoara mancare din lume, am impodobit-o cu niste mozzarella si rosii plus niste ciuperci murate cu usturoi. Ceapa pe gratar a fost un fel bomboana pe … tort. Am mai mancat o seara.



Trackback URI | Comments RSS

Leave a Reply

*