Am facut o aroganta. Nu imi place muschiul de porc. Mi se pare “fad” oarecum fara gust si pentru ca nici nu imi place “in sange” mi se pare uscat. Nu e mancarea la care sa visez ca o mananc.

Si cu toate astea am ales o varianta de mijloc. Pentru ca imi plac mancarurile aromate si inspirat de un fel de mancare de “La Piazzetta” am zis ca ar fi bine daca as incerca sa fac acasa ceea ce doar ochii au vazut la restaurant.

Jurnal de razboi.
M-am inarmat cu doua felii de muschi de la Mega Image.

Aceeasi dimensiune, aceeasi grosime si aproape aceeasi culoare. Am cautat in ranita de soldat bastonul de maresal, si am gasit ceea ce ma interesa de fapt. 4 feluri de boabe de piper

si (lipsa din imagini) un varf de “7 piperuri” de la prietenii mei arabi.

Am zdrobit (mare – grosier) piperul in mojar

si l-am pus la putina odihna.

Cand a sunat goarna pentru atac am pus in tigaie  trei feliute de unt si le-am lasat la topit.

Peste ele am aruncat muschiul de porc si l-am lasat la colorat 3 min pe fiecare parte pana s-au facut usor maronii.

Am scos muschiul si in zeama lasata in untul maroniu, am pus piperul maruntit pentru 10 secunde, pana si-a transpirat toate aromele fabuloase.

Am stins cu smantana si putin mustar.

Cand a inceput sa-si ia nasul la purtare si sa se ingroase, l-am luat de pe foc si am pus din belsug peste muschi in farfurie.

In sfarsit, dupa muuulta vreme, am mancat un muschi de porc, aromat si cel putin gustos.
Secretul “de dupa”.
Pentru arome mai “suave”, folositi fara piper negru. Pentru culoare deschisa folositi piperul alb si verde, si nu il prajiti in untul in care a fost si friptura. Il puneti doar in smantana. Dar depinde de voi daca il vreti ca la restaurant sau vreti sa va aventurati in “Excursia Muschiului cu piper Domino”.